Wake the fuck up, mr. President!

Cu 4 ani în urmă îl numeam pe Barack Obama Președintele Planetei Pământ. Și președintele meu. După dezbaterea Obama-Romney din această dimineață, nu mi-am schimbat opțiunea pentru președintele planetar Obama, însă am început să mă îndoiesc că mai poate fi președintele SUA pentru încă 4 ani.

Președintele în funcție a vorbit ca și cum nu s-ar fi aflat într-o bătălie electorală cu adversarul, s-a adresat americanilor ca într-un discurs prezidențial, fără să țină seama că e, din nou, doar candidat la președinție. Dincolo de ce-a spus, întreaga lui atitudine transmitea mesajul: „La câți monștri a trebuit să privesc în ochi în acești ani care mi-au scos peri albi și mi-au săpat fața, făcându-mă să par și mai clăpăug, de ce naiba trebuie să pierd timpul într-o dispută cu acest papagal milionar? La ce provocări au de înfruntat acum America și lumea întreagă, mai trebuie să demonstrez că rămân omul potrivit pentru Casa Albă?”

Ceea ce mi se pare o greșeală. Romney speculează cu îndârjire o singură problemă, nivelul ridicat al șomajului la sfârșit de mandat Obama. 23 de milioane de șomeri înseamnă peste 8% – de la Roosevelt în anii marii crize nu s-a mai confruntat un președinte american cu un asemenea procent înainte de campania pentru realegere.

„Creating jobs”, noi locuri de muncă, este, prin urmare, refrenul lui Romney, pe care îl vede realizat cu metode specifice republicanilor „talibani”: un guvern federal slab, cât mai puțin implicat, decizia economico-socială transferată la nivelul guvernatorilor de state, scăderea impozitelor, indiferent de avere, increderea mistică în piața cât mai puțin reglementată, în „mâna nevăzută”, care, pe baza geniului de întreprinzător individual al americanului, va face economia să crească. Dacă bogații o duc bine, atunci o duc bine și săracii, crede multimilionarul Romney.

Luând exemplul lui Abraham Lincoln din vremea războiului civil, Obama consideră în continuare că pe timp de criză trebuie inițiate schimbări profunde, pe termen lung, coordonate guvernamental, și nu promovate soluții „sălbatice”, conservatoare, pe termen scurt. Investițiile în „energia verde”, în alte surse decât cea petrolieră, în marile proiecte din educație și sănătate rămân obiectivele fundamentale ale programului Obama. Spre deosebire de Romney, Obama consideră că șomajul se va diminua durabil prin creșterea nivelului de instruire al poporului american, precum și prin îmbunătățirea stării lui de sănătate. Iar dacă clasei mijlocii îi merge bine, atunci și Americii îi merge bine.

Greșeala lui Obama constă în a uita că viziunea lui, pentru mine evident superioară celei a lui Romney, are nevoie de un combustibil esențial pentru a fi dusă înainte: încrederea. El trebuie să lupte pentru a nu pierde încrederea americanilor, mult micșorată de sărăcie și suferință în acești ani. Și acum văd că n-o face.

Dacă se bazează pe analizele care îl dau deja câștigător, cu peste 270 de electori de partea lui, atunci surpriza nu e exclusă. O înrăutățire a situației economice până în apropierea alegerilor, combinată cu tensionarea la limită a situației din Orientul Mijlociu, îl poate scoate câștigător pe Romney.

Dacă se întâmplă asta, America nu piere. E mare și puternică, poate rezista chiar și unui Mitt Romney. Dar cu un președinte la Casa Albă care ia Rusia drept inamicul numărul unu al Americii, care nu vrea ca SUA să sprijine Europa în criza euro și îl susține pe amicul său Bibi Netanyahu în atacarea preventivă a Iranului de către Israel, s-ar putea ca planeta Pământ să constate curând, într-un mod înspăimântător, ce înseamnă plecarea președintelui ei, Barack Obama.

Samuel L. Jackson a făcut un clip pentru mobilizarea la vot a alegătorilor lui Obama, strigând la ei „Wake the fuck up!”. Nu pot să închei decât zicând și eu: Wake the fuck up, mr. President!